Acest tort a fost o comandă specială, Alex mi-a cerut un tort deosebit, sub formă de inimioră pentru Marika, soția lui,care a împlinit o frumoasă vârstă. Alex este o persoană cheie în viața familiei noastre, este fotograful familie și m-am bucurat mult când am facut pentru el tortul cu aparatul foto, a fost un mare succes iar de această dată a vrut să îi facă o bucurie și soției lui, cu un tort elegant cu trandafiri.
Un mare merit la acest tort îl are soțul meu, eu am fost plecată cu fetele la părinții mei în județul Mureș, iar soțul meu a copt blaturile și a umplut tortul, după ce am revenit, sâmbătă după ora 12.00 m-am apucat de trandafiri și am decorat împreună cu Petre, acest tort. Se pare că îi place și lui această lume dulce, a prins drag iar eu mă simt tare fericită că am în el un ajutor de nădejde și sincer vă spun sunt mândră că am așa un soț minunat care tot timpul mă ajută. Îl iubesc mult!
Tortul a fost umplut cu un mousse de iaurt cu căpșuni. Tortul a avut 4 kg iar după spusele lui Alex a fost un tort "super super bun", ne bucurăm că au fost mulțumiți. O să revin și cu pozele profesionale.
La mulți ani Marika!